Vai de mine si de mine! A trecut un an de cand n-am mai dat pe-aici. N-am pc in bucuresti si sunt foaaaarte multumita de chestia asta, desi uneori am nevoie de unul.
Multe s-au schimbat: eu, lumea din jur, blogosfera... Ma simt ciudat. Nu ma mai simt eu, zurli-burli cea romantica in idei care a inceput acest blog. Acum sunt Cristina, fata cea serioasa care s-a infipt in real, care nu mai rade cu rasul ei cel plin de pofta ca inainte, care isi pierde rabdarea mai repede, care a invatat sa fie nesimtita... Si a trecut doar un an intr-un alt oras, cu alti oameni. Nici nu vreau sa stiu ce ma asteapta in urmatorii 5 (cel putin 5, de fapt :-?). Probabil nu umblu pe unde trebuie si cu cine trebuie prin bucale, dar orasul asta m-a secat complet de creativitate, ma simt pur si simplu un om prost acum (or maybe it's life's way of telling me something). Nu ma mai implic sa organizez nimic, nu simt sa mai am vreo idee buna, decat in ceea ce priveste lucrurile practice (cum sa faci economie de spatiu sau orientare in spatiu). Mi se pare ca aveam si alte amintiri. Am recitit o "scrisoare" gen de sfarsit de liceu si scrisesem niste chestii de care uitasem complet. It sucks.
Mi-e dor de mine, de accentul meu, de cum era totul inainte. Plm, sper sa vina viitorul cu chestii coolish, ca altfel ma revolt, oricat de pasnica si hippie sunt.
Lumea nu e făcută pentru oameni singuri.
Acum 10 luni